Cine sunt trainerii echipei Fohow România

Calitatea unei terapii începe cu calitatea celui care o predă. Echipa de traineri oficiali ai companiei Fohow repartizați echipei noastre este formată din oameni cu povești diferite, dar uniți de aceeași misiune: să transmită terapiile Fohow exact așa cum trebuie, cu respect față de metodele oficiale de lucru și față de oameni.

Rusudan Cholocava

Cu o formare academică dobândită direct în China și o experiență de peste 10 ani în cadrul companiei Fohow, domnișoara Rusudan ocupă un rol central în echipa Fohow din România, atât ca manager, cât și ca trainer.

Competentă în principiile medicinei tradiționale chineze, ea aduce în fiecare training nu doar cunoștințe tehnice, ci și o pasiune autentică pentru terapiile și produsele Fohow. Ceea ce o definește ca formatoare este angajamentul ei profund față de calitate.

Fiecare curs pe care îl conduce are ca scop nu doar transmiterea tehnicii corecte, ci și păstrarea demnității și integrității terapiei Fohow în practica de zi cu zi a fiecărui terapeut.

Pan Hongfei

Povestea doamnei Pan cu Fohow a început acolo unde începe adevărata înțelegere a sănătății, dintr-o experiență personală. Confruntată cu o problemă de sănătate proprie, a descoperit puterea medicinei tradiționale chineze și a tehnicilor terapeutice Fohow.

De aproape 20 de ani promovează sănătatea și cultura Yang Sheng, atât în China cât și pe piețele internaționale. A călătorit în peste 60 de țări, iar zeci de mii de oameni i-au urmărit conferințele.

Specialist de înaltă calificare în masajul tradițional chinezesc Tuina și în tehnicile terapeutice Fohow, doamna Pan Hongfei este unul dintre cei mai iubiți și apreciați traineri ai companiei. Cursurile ei sunt interactive, pline de informații fascinante și transformatoare.

Song Xiaoyun

Născută într-o familie cu tradiție profundă în medicina tradițională chineză, domnișoara Song și-a dedicat întreaga carieră promovării culturii de sănătate prin metode energetice.

Lector al Școlii Internaționale de Business Fohow și lector invitat al Academiei de Acupunctură și Moxibustie din Beijing, ea este și practicant activ al tehnicilor de sănătate meridională MTC.

Cu aproape 100 de traininguri Fohow la activ și o experiență deosebită în terapiile Fohow, training-urile ei sunt apreciate în mod constant de participanți pentru profunzime, claritate și aplicabilitate imediată.

Adriana Ghergu

Povestea domnișoarei Adriana cu Fohow a început în 2019, când tatăl ei, domnul Nicu Ghergu, liderul fondator al echipei din România, a adus masajul Fohow acasă. Ceea ce a început ca o implicare în organizarea trainingurilor și ca traducător s-a transformat rapid într-o vocație. Deși formarea ei academică era cea de filolog, licențiată în limbile clasice, datorită companiei Fohow cariera ei a luat o cu totul altă turnură, spre medicina tradițională chineză și terapiile alternative. În doar 5 ani, a progresat în cunoștințele și experiențele practice ale terapiilor corporale alternative.

A absolvit cursuri ale școlii de masaj Corpore Vital, unde a studiat masajul terapeutic, somatic și gimnastica de recuperare medicală, iar apoi a finalizat un curs de 3 ani de acupunctură în cadrul școlii de Acupunctură Energetică și Tradițională, sub îndrumarea profesorilor Franco și Francesco Menicheli. Studiază medicina tradițională chineză de peste 5 ani și continuă să aprofundeze acest domeniu cu aceeași pasiune cu care altădată studia textele lui Cicero, Iulius Caesar și Menandru.

Adriana Ghergu este primul trainer oficial al companiei Fohow numit din România — o recunoaștere meritată a dedicării, seriozității și angajamentului ei față de calitatea și integritatea terapiilor Fohow.